Vietnam
Mâncare în Hanoi: ce comanzi și cât costă (2026)
Actualizat:

În Hanoi mănânci pe trotuar, la treizeci de centimetri de asfalt, pe un scăunel de plastic, cu bolul pe o masă joasă de metal sau, la tarabele mai mici, pe un al doilea scăunel. Am făcut asta de câteva ori în Cartierul Vechi și e partea din oraș care ne-a plăcut cel mai mult. Mai jos e ce comanzi dincolo de felurile pe care le știe toată lumea, cât plătești și cum te descurci la o tarabă fără meniu.
Nordul gătește altfel decât sudul
În nord bulionul e mai curat și mai sărat, fără nota dulce care se simte peste tot mai jos pe hartă. Zahărul intră rar în supă, sosul de pește e mai puțin diluat, iar acreala vine din oțet și din roșii. Coșul de verdețuri crude, pe care în sud ți-l pun pe masă cât o farfurie, aici e mult mai mic. Ce apare în schimb e mărarul, în cantități care te surprind dacă îl știi doar din ciorba de acasă.
Explicația e clima. Nordul are câteva luni reci pe an, cu zile de doisprezece grade și umezeală, iar mâncarea de iarnă e altfel decât cea de la tropice. De aici vin supele fierbinți la micul dejun, tigăile aduse aprinse la masă și pastele fermentate, care dau gust când nu ai ierburi proaspete din belșug. Diferența se simte de la primul bol și de aceea am scris despre Hanoi separat de orașele din centru și din sud.
Felurile pe care merită să le cauți
Prețurile de mai jos sunt cele de la data la care am verificat și se schimbă de la o stradă la alta. Ca ordine de mărime, 30.000 de dongi erau cam un euro, iar 70.000 în jur de 2,5 euro.
| Felul | Ce e | Când se mănâncă | Cât costă |
|---|---|---|---|
| Cha ca | pește marinat în turmeric, prăjit și terminat în tigaie pe masă, cu mărar și tăiței de orez | cina, în doi sau mai mulți | 120.000-200.000 de dongi porția |
| Banh cuon | foi subțiri de orez aburite, rulate cu carne tocată și ciuperci, cu ceapă prăjită deasupra | dimineața, până spre prânz | 30.000-50.000 de dongi |
| Bun rieu | supă acrișoară de roșii cu pastă de crab de orezărie și tofu | prânz | 30.000-50.000 de dongi |
| Xoi | orez lipicios cu pui, cârnat sau fasole mung, ambalat în frunză de bananier | mic dejun, de luat la pachet | 15.000-35.000 de dongi |
| Banh mi | sendviș în baghetă, cu pate, carne și legume murate | oricând, mai ales între mese | 20.000-35.000 de dongi |
| Pho bo | supa de tăiței cu vită, descrisă în articolul despre oraș | mic dejun | 40.000-70.000 de dongi |
| Bun cha | porc la grătar în bulion, cu tăiței și verdețuri, descris tot acolo | prânz | 40.000-70.000 de dongi |
Ultimele două le lăsăm scurt aici, fiindcă le-am povestit în ce să vizitezi în Hanoi, împreună cu cafeaua cu ou. Merită o completare doar despre bun cha, pe care l-am mâncat cel mai des în oraș.
Am ajuns și la Bun cha Huong Lien, localul de la sud de lacul Hoan Kiem, în afara Cartierului Vechi, unde Barack Obama a mâncat cu Anthony Bourdain în mai 2016. De atunci, „combo Obama” a rămas pe meniu: porția de bun cha, rulourile prăjite cu crab și o bere. Costă mai mult decât la o tarabă de cartier și mănânci bine, fără să fie cel mai bun bun cha din oraș. Mergi pentru poveste, cu așteptări normale despre mâncare. Bun cha bun găsești pe orice stradă din centru, iar dacă ai o singură masă de rezervat undeva anume, dă-o pe cha ca, felul care se face aici și aproape nicăieri altundeva.

Noi am luat combo-ul și o bere în plus și am plătit 145.000 de dongi, cam 30 de lei. Mâncarea ne-a plăcut, personalul mai puțin, și nu am lăsat bacșiș.


Bun cha îl mănânci așa: iei tăiței cu bețișoarele, îi înmoi în zeamă și îi combini cu carne și verdețuri. Nu te mira dacă se aude sorbit de la mesele vecine, e felul normal în care se mănâncă.

Cha ca, felul care are stradă proprie
În Cartierul Vechi există o stradă numită Cha Ca. Vecinele ei poartă numele mărfii care se vindea pe ele, iar ea poartă numele unui fel de mâncare, ceea ce spune destul despre cât de serios e luat aici.
Cha ca e pește de râu tăiat în cuburi, ținut în turmeric, galangal și orez fermentat, apoi prăjit. Ajunge la masă într-o tigaie pusă pe un reșou aprins, cu un munte de mărar și ceapă verde deasupra, care se înmoaie în fața ta. Restul îl asamblezi singur, într-un bol: tăiței de orez, câteva bucăți de pește cu verdeața lor, arahide prăjite și sos.
Sosul e partea care sperie. Varianta clasică e mam tom, pastă de creveți fermentată, roz-violet, cu un miros care se simte de la trei mese distanță. Dacă nu ai chef de experiment, ceri nuoc mam, sos de pește simplu cu lămâie și ardei iute, și felul rămâne întreg. Cere pasta separat, nu în bol, ca să o încerci cu o singură bucată.
Îl comanzi pe persoană, dar rar ți-l aduc pentru unul singur, fiindcă tigaia are o dimensiune fixă. E și cel mai scump lucru din listă, cu porția pornind de la vreo 120.000 de dongi și ajungând spre 200.000 în localurile cunoscute. Adică între 4 și 7 euro la data la care am verificat, pentru masa cea mai bună a zilei.
Cum funcționează o tarabă
Multe tarabe gătesc un singur fel toată ziua, iar acelea nu au meniu și de obicei nici engleză: ce vezi în oala de la intrare e tot ce se servește. Altele au trei sau patru feluri trecute cu vopsea pe firmă, cu prețul lângă fiecare, și atunci alegi de pe perete. Pe tăbliță apar frecvent două cifre între care poți alege, de tipul 40.000 și 50.000, care înseamnă porție mică sau mare.
Te așezi pe un scăunel de plastic jos, la o masă de metal cam la aceeași înălțime sau, unde nu e masă, cu un al doilea scăunel în față. Nimeni nu-ți dă un loc, ți-l cauți singur, inclusiv la o masă unde stă deja cineva. Arăți spre oală, ridici un deget sau două pentru numărul de porții și cam asta e toată comanda. Am văzut tarabe cu tăvi de tofu prăjit, chifteluțe și verdețuri așezate la vedere, unde arăți direct spre ce vrei.
Plătești la final, în picioare, la persoana de lângă oală. Nu vine nota și nu lași bani pe scăunel. Bancnotele mari sunt o problemă reală la șapte dimineața, deci ține la tine hârtii de 10.000, 20.000 și 50.000 de dongi. Bacșișul nu se practică.
Câteva lucruri mărunte le înveți din prima masă. Șervețelele le arunci pe jos, sub scăunel, fiindcă acolo e coșul, iar cineva mătură între serii. Prosopul umed ambalat în plastic nu e gratuit, costă câteva mii de dongi și apare pe notă dacă îl desfaci. Borcanul cu ceai și paharele mici de pe masă sunt din partea casei. Iar coada lungă e cel mai bun semn: rulajul mare înseamnă că totul e gătit de dimineață și se termină până seara.
Dacă vrei să vezi mai multe locuri într-o singură seară, un tur de mâncare cu ghid local rezolvă exact partea grea, fiindcă tarabele bune sunt pe străzi laterale și nu au nici firmă, nici traducere. Le compari pe Klook.
Ce bei
Berea proaspătă de la butoi, bia hoi, e băutura de după-amiază a orașului și costă mai puțin decât o apă minerală. Se bea în ziua în care s-a făcut, pe scăunele, cu fața la stradă. Unde stai și de ce butoiul terminat e un semn bun am scris în Cartierul Vechi.
Ceaiul verde slab, tra da, vine cu gheață și e de obicei gratuit la masă. Termosul lăsat pe trotuar, cu un rând de pahare mici lângă el, e o tarabă de ceai, unde paharul costă câteva mii de dongi și unde poți sta la povești o oră.
Cafeaua merită timp separat. Am băut-o și noi, în varianta cu lapte condensat și gheață, și am mers la o degustare de cafea cu ou, care e destul de densă încât o iei cu lingura mai mult decât o sorbi. Ce gust are am scris în ce să vizitezi în Hanoi. Cafenelele vechi din centru servesc porții mici, la o masă de lemn, cu vedere spre o intersecție.
Ce am văzut noi acolo
Prima zi în Hanoi a început cu banh mi. Yasmine a găsit pe Google Maps un loc specializat pe sendvișuri, plin de turiști. Am luat unul cu pui și unul cu porc, cam 8 lei bucata, iar cu o cola și un suc de fructul pasiunii am plătit puțin peste 20 de lei pe tot.

După-amiază am băut cafea pe un balcon deasupra unei intersecții din Cartierul Vechi. Am luat o cafea cu ou și una cu cocos. Pe cea cu ou o amesteci întâi, ca să se lege gălbenușul cu cafeaua. E cremoasă și dulce, iar spuma seamănă cu o bezea și ne-a amintit de gălbenușul bătut cu zahăr din copilărie. Singurul minus: spuma e multă și acoperă un pic gustul cafelei.


Organizează mesele după oră, nu după local. Dimineața cauți banh cuon sau xoi, la prânz bun cha sau bun rieu, seara cha ca, iar între mese o cafea și un banh mi. Așa prinzi fiecare fel la ora la care se gătește, în loc să găsești obloanele trase. Programul ăsta merge doar dacă dormi aproape, fiindcă banh cuon la șapte dimineața nu-l prinzi cu un Grab de douăzeci de minute, iar zonele care ți-l fac posibil sunt în cazare în Hanoi. Străzile pe care le cauți sunt în Cartierul Vechi din Hanoi, iar cum împarți cele două zile de oraș e în ce să vizitezi în Hanoi.
Întrebări frecvente
Ce trebuie să mănânci neapărat în Hanoi?
Cha ca, peștele prăjit cu turmeric și mărar, terminat într-o tigaie adusă la masă. E felul care există aici și aproape nicăieri altundeva în Vietnam. După el, banh cuon la micul dejun și bun cha la prânz. Pho se mănâncă oricum, fără să-l cauți.
E sigură mâncarea de stradă din Hanoi?
Da, dacă alegi taraba după rulaj. Un loc cu coadă la ora mesei gătește un singur fel toată ziua și îl termină până seara, deci nimic nu stă. Ce am evitat noi au fost tăvile pline lăsate la temperatura camerei după-amiaza și fructele deja tăiate. Berea și ceaiul cu gheață nu ne-au făcut probleme.
Cât costă o masă în Hanoi?
Un fel la o tarabă de cartier era între 30.000 și 70.000 de dongi la data la care am verificat, cam 1 până la 2,5 euro, iar cu un ceai sau o bere ajungi rar peste 100.000 de dongi de persoană. Cha ca e excepția, fiindcă pornește de la vreo 120.000 de dongi porția.
Ce mănânci în Hanoi dacă ești vegetarian?
Cauți cuvântul „chay" pe firmă, care înseamnă mâncare de post, budistă, complet fără carne și fără sos de pește. Sunt destule localuri de tipul ăsta în oraș. La tarabele obișnuite e mai greu, fiindcă bulionul e de oase chiar și când felul pare cu legume, iar tofu prăjit se servește cu pastă de creveți fermentată.
La ce oră se mănâncă în Hanoi?
Mai devreme decât în Europa. Micul dejun se ia în stradă între șase și nouă, prânzul între unsprezece și unu, cina între șase și opt seara. Tarabele gătesc o cantitate și se închid când se termină, deci dacă ajungi la două după-amiaza sau la nouă seara găsești mult mai puțin deschis.
